La 3 aprilie 2026 și respectiv 18 mai 2026, în cadrul Agenției Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească, a avut loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de credință de către doamna Șișcanu Andreea , specialistă superioară în cadrul Secției Legislație și Statistică Judiciară și domnul Gheorghe Chitoroga, Șef serviciu, Serviciul Evidență Contabilă și Planificare Bugetară.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența conducerii Agenției și a colegilor din instituție, marcând un moment de o înaltă semnificație profesională pentru funcționarii publici debutanți. Actul depunerii jurământului simbolizează angajamentul asumat față de valorile serviciului public, integritatea profesională și respectarea riguroasă a legislației în vigoare.
Ceremonia a fost oficiată de către Conducerea Agenției cu un mesaj de felicitare și încurajare celor doi angajați, subliniind importanța misiunii acestora în cadrul instituției:
„Contribuția dumneavoastră este fundamentală pentru realizarea obiectivelor strategice ale Agenției. Vă încurajez să manifestați profesionalism, responsabilitate și loialitate față de valorile și principiile etice și deontologice ale funcționarului public. Activitatea dumneavoastră va reflecta standardele de excelență și etică instituțională pe care le promovăm.”
Depunerea jurământului a fost realizată în conformitate cu articolul 32 din Legea nr. 158 din 4 iulie 2008 privind funcția publică și statutul funcționarului public, act normativ ce consfințește angajamentul funcționarului public de a respecta Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, de a apăra suveranitatea și integritatea teritorială a țării și de a exercita atribuțiile funcționale cu obiectivitate, imparțialitate și conștiinciozitate.
Agenția Digitalizare în Justiție și Administrare Judecătorească le adresează celor doi funcționari publici sincere felicitări și le urează succes în exercitarea cu onoare și responsabilitate a funcției publice.
⚖️ În contextul includerii noilor categorii de utilizatori — administratori autorizați, executori judecătorești, notari și conducători ai instituțiilor publice — în etapa de pilotare a[...]
⚖️ Registrul Garanțiilor Reale Mobiliare: informații despre garanțiile asupra bunurilor mobile, într-un singur registru! 🔐 Gajurile și alte drepturi de garanție asupra bunurilor mobile sunt[...]
Agenția Digitalizare și Administrare Judecătorească a participat la 12 august 2026 la atelier de co-creare „Guvernarea Deschisă: Guvernarea Digitală și Inteligența Artificială”. Participarea la[...]